Lună: februarie 2014

Lucrarile se reiau in luna martie

Pista e în conservare din 15 noiembrie

Lucrările la pista aeroportului au început în aprilie 2013, cu aducerea la nivel a terenului pe care va fi amenajat aeroportul. Deşi ar fi trebuit ca pista să fie complet finalizată la 1 decembrie, pe 15 noiembrie 2013 lucrările au fost oprite, pe motiv că temperaturile prea scăzute nu permit turnarea stratului de beton de la suprafaţă. Şantierul a intrat atunci în conservare. La acel moment, infrastructura pistei era 100% finalizată, dar stratul de beton de la suprafaţă era turnat doar în proporţie de 50%.

Din acest punct vor fi reluate lucrările la sfîrşitul lunii martie, anunţă Aristotel Căncescu. Reprezentanţii CJ spun că, de la momentul reluării lucrărilor, turnarea betonului pe stratul de suprafaţă va fi gata în cîteva săptămîni. Pista va avea, în final, o lungime de 2.820 de metri şi o lăţime de 45 de metri, la care se adaugă acostamentul de 15 centimetri.

Etape viitoare

Investiţia pentru construirea pistei – elementul principal al aeroportului – se ridică la 12,76 milioane de euro, fără TVA, bani pe care Consiliul Judeţean îi alocă dintr-un credit bancar accesat în 2011.

Tot dintr-un credit bancar sau credit furnizor vor fi finanţate şi celelalte elemente ale aeroportului. Potrivit unei hotărîri adoptate în luna decembrie, în următoarea etapă de realizare a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav vor fi achiziţionate, prin licitaţie, lucrările de proiectare şi de execuţie a restului suprafeţelor de rulare, respectiv apron şi taxiway, reţea de canalizare pluvială, instalaţie de balizaj, instalaţii electrice, marcaje şi inscripţionări şi fundaţii cabine.

Urmează licitaţia pentru turnul de control, construirea clădirii energetice, a remizei pentru pompieri, a staţiei de epurare monobloc, a drumului de acces, a drumului perimetral, a canalului pluvial deschis şi a reţelei din incinta aeroporului, a cabinei control acces şi, în final, a terminalului modular de călători.

După estimările Consiliului Judeţean, valoarea acestor lucrări poate varia, în funcţie de soluţiile tehnice alese, între 15,050 milioane euro şi 32,380 milioane euro (fără TVA) conform indicatorilor tehnico-economici.